Gastronomia a jucat intotdeauna un rol important in diplomaţie. Nu de puţine ori, negocierile care erau tergiversate "la masa tratativelor" işi găseau o mai rapidă soluţionare atunci cănd erau reluate, neoficial, la dineurile oferite diplomaţilor.
Intr-o scrisoare din anul 1934, către publicistul Constantin Bacalbaşa, George Derussi - fost ministru de Externe al Romăniei timp de o lună (17 decembrie 1921-19 ianuarie 1922), insă altminteri diplomat de carieră, cu diferite misiuni la ambasade din Europa ale Regatului Romăniei - făcea următoarea mărturisire: "Cu toate că am petrecut o viaţă in cariera diplomatică, invinuită, de altfel, pe nedrept de a fi adăpostul tuturor lacomilor şi măncăcioşilor, mărturisesc că nu mi-a rămas din această lungă activitate nici o slăbiciune gastronomică".
RUSUL. In scrisoarea citată - publicată de C. Bacalbaşa in volumul său "Dictatura gastronomică" - , Derussi, referindu-se la rolul important pe care l-a jucat gastronomia "in contactul dintre oamenii de stat ai diferitelor ţări", citează căteva nume de diplomaţi, delegaţi la congresele ce au urmat războiului ruso-turc (pentru romăni, Războiul de Independenţă) din 1877-1878. "Cronicarii spun că cel mai bun bucătar il avea d. d’Oubril, al III-lea plenipotenţiar rus". Cine era insă baronul d’Oubril? Alături de Prinţul Alexandr Gorceakov şi Contele Şuvalov, a făcut parte din delegaţia Rusiei la Congresul de la Berlin de la 13 iunie-13 iulie 1878. Se trăgea dintr-o familie cu tradiţie diplomatică, tatăl său fiind secretarul legaţiei Rusiei la Paris, pe timpul lui Napoleon Bonaparte. Faima de gurmand a tatălui a fost moştenită şi de fiu.
TURCUL. La acelaşi congres berlinez ieşea in evidenţă, ca rafinat gastronom, şi reprezentantul "invinsului". Alexandru Caratheodory Paşa, primul delegat turc, era recunoscut ca o gazdă desăvărşită, imbinănd eticheta europeană şi cutumele orientale. După ce negociase cu Rusia Tratatul de la San Stefano, in termeni favorabili Imperiului Otoman, ii revenise sarcina de a obţine o pace la fel de amiabilă in 1878. Prinţul de Hohenlohe-Schillingsfürst, unul dintre delegaţii germani la Berlin, in memoriile sale, publicate in 1906 de o editură londoneză, descrie cu lux de amănunte felul in care se desfăşurau intălnirile diplomatice, inclusiv dineurile oficiale sau mesele secrete ale oamenilor de stat. Aminteşte in paginile cărţii şi de "extraordinarul pilaf servit la una din aceste mese şi din care comesenii, in cap cu cancelarul Bismark, se serveau de căte două ori - ceea ce nu-i impiedica apoi să trateze soarta Imperiului Otoman la fel cu pilaful lui Caratheodory Paşa".
Dacă Hohenlohe s-a lăsat impresionat de "pilaful paşei", Derussi n-a fost copleşit de dineurile feţelor impărăteşti la care a fost oaspete: "Nici tradiţionalul Rindfleisch la masa Impăratului Frantz Iosif, nici monumentalele «Taş-Kebaburi» servite in castroane de aur masiv la Curtea Sultanului Abdul Hamid, nici măcar meniurile schimonosite ale Ţarului Ferdinand al Bulgariei nu mi-au lăsat vreo amintire deosebită". Mărturisirea avea să-i facă pe unii dintre contemporanii săi să considere că tocmai această "neputinţă" de a aprecia bucatele puternicilor lumii a făcut ca timpul petrecut ca ministru de Externe să fi fost atăt de scurt!
In Jurnalul National din 3 ianuarie 2008
Se afișează postările cu eticheta Constantin Bacalbasa. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Constantin Bacalbasa. Afișați toate postările
vineri, 4 aprilie 2008
miercuri, 2 aprilie 2008
Miraculosul bouquet garni
A fost folosit probabil pentru prima dată in Evul Mediu, pentru a "acoperi" mirosul greu al cărnurilor mai puţin proaspete. Astăzi insă este o dovadă de rafinament şi cultură culinară să ştii să dozezi verdeţurile şi condimentele care compun un bouquet garni.
In volumul său intitulat "Dictatura gastronomică", publicistul Constantin Bacalbaşa remarca faptul că "In Romănia, măncărurile de carne şi de peşte se pregătesc fără aromate, de aceea peştele işi păstrează mirosul său specific, iar măncărurile cu carne şi supele - mirosul seului. Pentru inlăturarea acestui neajuns s-a introdus «buchetul»".
PRECIZARI. Dar ce este acesta? In marile bucătării ale lumii, aşa cum este şi firesc, este cunoscut cu denumirea lui franţuzească. Adică: "Bouquet garni". Italienii ii spun "mazzetto di erbe aromatiche", englezii - "garnished bouquet", in vreme ce romănii oscilează intre "buchet garni" şi "bucheţel de verdeaţă". In cartea sa, Bacalbaşa il pomeneşte adeseori cu sintagmele: "Cunoscutul buchet" sau "Clasicul buchet". Tradiţional, acesta este compus din rămurele de cimbru, pătrunjel şi foi de dafin. Se poate completa cu frunze de praz şi de ţelină, ca şi cu usturoi sau o ceapă in care s-au infipt două cuişoare. Cel mai adesea se folosesc plantele proaspete, legate cu un fir de aţă (o sforicică) lung de 15-20 cm. Buchetul se pune in supa de legume sau in oala in care fierbe carnea, cu firul de aţă in afară, in aşa fel incăt să poată fi scos şi aruncat după ce s-a terminat fierberea. Plantele mai pot fi adunate intr-un săculeţ de tifon, legat de asemenea cu o sforicică. In cazul in care nu aveţi la indemănă plante proaspete se pot folosi şi cele uscate, eventual măcinate şi obligatoriu adunate in tifon, pentru a nu se imprăştia in oală.
REŢETA CU PEŞTE. Din "Dictatura gastronomică" am reţinut o reţetă de "crap alsacian" - in care se foloseşte şi clasicul buchet - preparat care credem că s-ar potrivi foarte bine pentru mesele de duminică şi din zilele de sărbătoare.
"Un crap de 3 kilograme. Rumeneşte ceapa in untdelemn, adaugă eşalotă şi usturoi. Presară o lingură de făină şi lasă, pe foc domol, să prindă culoare. Apoi umple cu şase linguri de bulion, adaugă clasicul buchet, pune sare şi mult piper pisat. Să se coacă acoperit la foc domol cam 45 de minute. In timpul acesta, curăţă peştele, scoate-i icrele sau lapţii şi taie-l in bucăţi. Pune bucăţile de peşte in lichidul pregătit şi trecut prin sită şi, timp de o jumătate de oră, peştele să fiarbă la foc tare. Pui peştele pe farfurie, torni sosul peste el şi-l mănănci rece, sosul fiind prins.
Notă - Bulionul de care am vorbit mai sus este dobăndit prin fierberea următoarelor legume: praz, morcovi, napi, ramuri de ţelină sau, in lipsă de ramuri, o bucată de ţelină, o ceapă inţepată cu un cuişor, buchetul clasic, apă, sare. Acesta e bulionul intrebuinţat la măncările de peşte sau de regim. Pentru măncările cu carne se adaugă şi unt sau untură. Acest bulion se face pe loc cănd e nevoie sau e conservat."
In Jurnalul National din 7 ianuarie 2008
In volumul său intitulat "Dictatura gastronomică", publicistul Constantin Bacalbaşa remarca faptul că "In Romănia, măncărurile de carne şi de peşte se pregătesc fără aromate, de aceea peştele işi păstrează mirosul său specific, iar măncărurile cu carne şi supele - mirosul seului. Pentru inlăturarea acestui neajuns s-a introdus «buchetul»".
PRECIZARI. Dar ce este acesta? In marile bucătării ale lumii, aşa cum este şi firesc, este cunoscut cu denumirea lui franţuzească. Adică: "Bouquet garni". Italienii ii spun "mazzetto di erbe aromatiche", englezii - "garnished bouquet", in vreme ce romănii oscilează intre "buchet garni" şi "bucheţel de verdeaţă". In cartea sa, Bacalbaşa il pomeneşte adeseori cu sintagmele: "Cunoscutul buchet" sau "Clasicul buchet". Tradiţional, acesta este compus din rămurele de cimbru, pătrunjel şi foi de dafin. Se poate completa cu frunze de praz şi de ţelină, ca şi cu usturoi sau o ceapă in care s-au infipt două cuişoare. Cel mai adesea se folosesc plantele proaspete, legate cu un fir de aţă (o sforicică) lung de 15-20 cm. Buchetul se pune in supa de legume sau in oala in care fierbe carnea, cu firul de aţă in afară, in aşa fel incăt să poată fi scos şi aruncat după ce s-a terminat fierberea. Plantele mai pot fi adunate intr-un săculeţ de tifon, legat de asemenea cu o sforicică. In cazul in care nu aveţi la indemănă plante proaspete se pot folosi şi cele uscate, eventual măcinate şi obligatoriu adunate in tifon, pentru a nu se imprăştia in oală.
REŢETA CU PEŞTE. Din "Dictatura gastronomică" am reţinut o reţetă de "crap alsacian" - in care se foloseşte şi clasicul buchet - preparat care credem că s-ar potrivi foarte bine pentru mesele de duminică şi din zilele de sărbătoare.
"Un crap de 3 kilograme. Rumeneşte ceapa in untdelemn, adaugă eşalotă şi usturoi. Presară o lingură de făină şi lasă, pe foc domol, să prindă culoare. Apoi umple cu şase linguri de bulion, adaugă clasicul buchet, pune sare şi mult piper pisat. Să se coacă acoperit la foc domol cam 45 de minute. In timpul acesta, curăţă peştele, scoate-i icrele sau lapţii şi taie-l in bucăţi. Pune bucăţile de peşte in lichidul pregătit şi trecut prin sită şi, timp de o jumătate de oră, peştele să fiarbă la foc tare. Pui peştele pe farfurie, torni sosul peste el şi-l mănănci rece, sosul fiind prins.
Notă - Bulionul de care am vorbit mai sus este dobăndit prin fierberea următoarelor legume: praz, morcovi, napi, ramuri de ţelină sau, in lipsă de ramuri, o bucată de ţelină, o ceapă inţepată cu un cuişor, buchetul clasic, apă, sare. Acesta e bulionul intrebuinţat la măncările de peşte sau de regim. Pentru măncările cu carne se adaugă şi unt sau untură. Acest bulion se face pe loc cănd e nevoie sau e conservat."
In Jurnalul National din 7 ianuarie 2008
Savoarea ciorbelor de acasă
Românii sunt mari iubitori de supe, ciorbe şi borşuri, în orice variantă ar fi. Copiii sunt învăţaţi încă din primii ani de viaţă că zeama din castron – în care plutesc legume, orez sau verdeaţă – îi va face să fie puternici, precum eroii din desenele animate. Mai târziu, copiii deveniţi adulţi în toată puterea cuvântului, vor aşeza pe masă farfurii adânci, un gest ce tinde să devină mecanic o dată cu trecerea timpului.
Sunt atât de familiare, încât nici nu ne mai dăm seama de diferenţele (care există, totuşi) între preparate. Pentru unii dintre noi, supa poate fi şi ciorbă, iar borşul este totuna cu ciorba. Aşa să fie?
Explicaţii necesare
Borşul este o zeamă acră, care se obţine prin fermentarea în apă a tărâţelor de grâu sau de secară. Prin extensie şi preparatul care cuprinde printre ingrediente diverse legume, verdeaţă, carne şi borş (pentru a căpăta un gust acru) poartă tot numele de borş.
Ciorba este un fel de mâncare asemănătoare cu borşul, în ceea ce priveşte ingredientele. Gustul acru însă îi poate fi dat atât de borş, cât şi de zeamă de varză, sare de lămâie, suc de lămâie, oţet, aguridă sau corcoduşe verzi.
Supa (fiind dulce) rămâne preferata copiilor. Este o fiertură de carne sau de legume, în care se mai pot adăuga orez, paste sau găluşte. De multe ori, supele sunt preparate din legume pasate, transformându-se în supe-cremă.
Acestea fiind zise…
Ce-ar fi să cităm două reţete, autentic româneşti, strânse de Constantin Bacalbaşa în volumul său “Dictatura gastronomică”, în subcapitolul “Supele noastre”. Bunăoară, “Borşul cu potroace” (potroacele fiind măruntaiele de pasăre). “Pui borşul să fiarbă cu ceapă şi pătrunjel, apoi pui potroacele în el tăiate mărunt; fierte bine. Serveşti.
Poţi bate un gălbenuş în smântână şi să-l torni în supă în momentul când se dă supa la masă. Unii fierb potroacele în apa în care s-a pus zarzavat. După ce a scăzut apa, care nu a fost prea multă de la început, decât atâta cât a trebuit să acopere bucăţile, se adaugă zeama de varză fiartă cu aceasta. La potroacele de gâscă să nu fie zeamă mai mult de jumătate de litru când este fiartă.”
Tradiţional, borşul de potroace nu lipseşte de la petrecerea de după nuntă. În Moldova se prepară o ciorbă de potroace care se poate acri atât cu borş, cât şi cu zeamă de varză, în funcţie de ce are omul în gospodărie.
În sudul ţării, în apropiere de Dunăre, gospodinele sau pescarii (după caz) fierb în oale ciorbă de peşte… de la Dunăre. Reţeta, culeasă tot de către Constantin Bacalbaşa, este următoarea: “Rumeneşte în untdelemn 3 cepe, 3 bucăţi albe de praz, o ţelină, 4 tomate fără pieliţă şi seminţe. Aruncă în cratiţă şi 3 căţei de usturoi striviţi şi umple cu 3 litri de apă. Pune sare şi piper. Curăţă un kg şi jumătate de peşti diferiţi, după cum ţi-e pofta. Pune peştele în cratiţă să fiarbă 20 de minute, apoi trece lichidul prin sită în altă cratiţă. Serveşte foarte cald.”
“Frumuseţea femeii nu face supa mai grasă şi mai gustoasă”
proverb oltenesc
“Prima înghiţitură de supă este întotdeauna cea mai fierbinte”
proverb bănăţean
“Găina bătrână face zeama bună”
proverb ardelenesc
Ciorbă ţărănească
Taie câteva cepe în felii şi le pui să fiarbă în zeamă de pasăre sau în zeamă de carne, adăugând bucăţele de pasăre sau carne de vacă. Adaugi sare, ardei roşu pisat. Mai adaugi pătlăgele roşii, când sunt, sau prune verzi necoapte, morcovi, frunză de ţelină, leuştean, toate tăiate mărunt. În timpul fiertului spumezi mereu. Când dai la masă, presari pătrunjel tocat.
Ciorbă de burtă
Se ia burtă şi picioare de vacă. Cantităţile la discreţie. Să zicem: două kg burtă, unul de mure şi un picior. Să se cureţe bine, să se spele în mai multe ape, opărindu-le; oasele piciorului le spargi, pentru ca să iasă cuprinsul lor. Pui toate acestea într-o oală cu apă; apa să acopere carnea. Se adaugă o căpăţână de usturoi necurăţată, o ceapă întreagă, un morcov, 2-3 foi de dafin, piper negru boabe, sare şi o bucată de seu de vacă. Acoperi oala şi laşi să fiarbă uşor. Atunci se strecoară zeama printr-o sită deasă, iar seul îl freci pe sită cu o lingură, ca să iasă grăsimea. Burta se taie în bucăţi subţiri, cum e cartoful pai. Se pune iarăşi în oală, se toarnă peste carne zeama în care a fost. În altă parte pui: 4-5 gălbenuşuri, o jumătate de castron de iaurt, o jumătate de lingură de făină şi se freacă toate împreună. Pe urmă se iau din ciorbă 2-3 linguri şi se toarnă peste aceste ouă, se strecoară prin sită în oala cu ciorbă. Torni şi o cantitate de oţet de vin, după dorinţă. Să nu stea pe foc iute, căci se taie.
Supă de tăiţei
Tăiţeii se pregătesc astfel: Pentru un pumn de făină-un ou. Amesteci bine, până ce amestecul e perfect. Atunci adaugi untul proaspăt în cantitate mică. Amesteci mereu şi frămânţi în mână. Când amesteeul e deplin, laşi să se răcească şi să se dospească. Apoi acoperi cu un tulpan. Când s-a răcit, pui aluatul pe o scândură, pe masa de bucătărie şi îl întinzi cu un sul până obţii subţirimea dorită. Atunci apuci aluatul de un colţ şi îl răsuceşti ca un sul. Când sulul e destul de gros, tai cu cuţitul şi reîncepi un alt sul. Apoi, cu un cuţit foarte subţire, tai aluatul care cade în şiruri subţiri. Dar, mai înainte de a-i arunca în zeama de carne fierbinte, tăiţeii trebuie împrăştiaţi pe masa sau pe scândura bucătăriei, spre a se usca. Căci, puşi în zeama fierbinte neuscaţi bine, s-ar preface în cocă crudă.
Ciorbă de fasole
Pui în ajun să se moaie fasolea într-un vas cu apă căldicică. Să stea astfel cel puţin 12 ore. A doua zi pui această fasole într-o oală cu apă rece. Cantitatea: potrivit cu numărul comesenilor şi cu dorinţa de a fi ciorba mai rară sau mai deasă. După ce fasolea a început să crape, numai atunci pui sarea. Apoi, în timpul clocotului, adaugi: ceapă tocată, o ramură de cimbru, o ramură de ţelină, morcovi tăiaţi subţire. Când fasolea e fiartă bine, iei o pătrime a ei şi o treci prin sită, lăsând să cadă prin ea în oală. În timpul fiertului, nu trebuie să bagi lingura ca să amesteci. Unii adaugă şi puţină pătlăgea roşie pentru a colora şi a da ciorbei un gust acrişor.
(reţete din volumul “Dictatura gastronomică” de Constantin Bacalbaşa)
Articol de Simona Chiriac
In Jurnalul National, Jurnalul de Bucatarie din 16 ianuarie 2008
Sunt atât de familiare, încât nici nu ne mai dăm seama de diferenţele (care există, totuşi) între preparate. Pentru unii dintre noi, supa poate fi şi ciorbă, iar borşul este totuna cu ciorba. Aşa să fie?
Explicaţii necesare
Borşul este o zeamă acră, care se obţine prin fermentarea în apă a tărâţelor de grâu sau de secară. Prin extensie şi preparatul care cuprinde printre ingrediente diverse legume, verdeaţă, carne şi borş (pentru a căpăta un gust acru) poartă tot numele de borş.
Ciorba este un fel de mâncare asemănătoare cu borşul, în ceea ce priveşte ingredientele. Gustul acru însă îi poate fi dat atât de borş, cât şi de zeamă de varză, sare de lămâie, suc de lămâie, oţet, aguridă sau corcoduşe verzi.
Supa (fiind dulce) rămâne preferata copiilor. Este o fiertură de carne sau de legume, în care se mai pot adăuga orez, paste sau găluşte. De multe ori, supele sunt preparate din legume pasate, transformându-se în supe-cremă.
Acestea fiind zise…
Ce-ar fi să cităm două reţete, autentic româneşti, strânse de Constantin Bacalbaşa în volumul său “Dictatura gastronomică”, în subcapitolul “Supele noastre”. Bunăoară, “Borşul cu potroace” (potroacele fiind măruntaiele de pasăre). “Pui borşul să fiarbă cu ceapă şi pătrunjel, apoi pui potroacele în el tăiate mărunt; fierte bine. Serveşti.
Poţi bate un gălbenuş în smântână şi să-l torni în supă în momentul când se dă supa la masă. Unii fierb potroacele în apa în care s-a pus zarzavat. După ce a scăzut apa, care nu a fost prea multă de la început, decât atâta cât a trebuit să acopere bucăţile, se adaugă zeama de varză fiartă cu aceasta. La potroacele de gâscă să nu fie zeamă mai mult de jumătate de litru când este fiartă.”
Tradiţional, borşul de potroace nu lipseşte de la petrecerea de după nuntă. În Moldova se prepară o ciorbă de potroace care se poate acri atât cu borş, cât şi cu zeamă de varză, în funcţie de ce are omul în gospodărie.
În sudul ţării, în apropiere de Dunăre, gospodinele sau pescarii (după caz) fierb în oale ciorbă de peşte… de la Dunăre. Reţeta, culeasă tot de către Constantin Bacalbaşa, este următoarea: “Rumeneşte în untdelemn 3 cepe, 3 bucăţi albe de praz, o ţelină, 4 tomate fără pieliţă şi seminţe. Aruncă în cratiţă şi 3 căţei de usturoi striviţi şi umple cu 3 litri de apă. Pune sare şi piper. Curăţă un kg şi jumătate de peşti diferiţi, după cum ţi-e pofta. Pune peştele în cratiţă să fiarbă 20 de minute, apoi trece lichidul prin sită în altă cratiţă. Serveşte foarte cald.”
“Frumuseţea femeii nu face supa mai grasă şi mai gustoasă”
proverb oltenesc
“Prima înghiţitură de supă este întotdeauna cea mai fierbinte”
proverb bănăţean
“Găina bătrână face zeama bună”
proverb ardelenesc
Ciorbă ţărănească
Taie câteva cepe în felii şi le pui să fiarbă în zeamă de pasăre sau în zeamă de carne, adăugând bucăţele de pasăre sau carne de vacă. Adaugi sare, ardei roşu pisat. Mai adaugi pătlăgele roşii, când sunt, sau prune verzi necoapte, morcovi, frunză de ţelină, leuştean, toate tăiate mărunt. În timpul fiertului spumezi mereu. Când dai la masă, presari pătrunjel tocat.
Ciorbă de burtă
Se ia burtă şi picioare de vacă. Cantităţile la discreţie. Să zicem: două kg burtă, unul de mure şi un picior. Să se cureţe bine, să se spele în mai multe ape, opărindu-le; oasele piciorului le spargi, pentru ca să iasă cuprinsul lor. Pui toate acestea într-o oală cu apă; apa să acopere carnea. Se adaugă o căpăţână de usturoi necurăţată, o ceapă întreagă, un morcov, 2-3 foi de dafin, piper negru boabe, sare şi o bucată de seu de vacă. Acoperi oala şi laşi să fiarbă uşor. Atunci se strecoară zeama printr-o sită deasă, iar seul îl freci pe sită cu o lingură, ca să iasă grăsimea. Burta se taie în bucăţi subţiri, cum e cartoful pai. Se pune iarăşi în oală, se toarnă peste carne zeama în care a fost. În altă parte pui: 4-5 gălbenuşuri, o jumătate de castron de iaurt, o jumătate de lingură de făină şi se freacă toate împreună. Pe urmă se iau din ciorbă 2-3 linguri şi se toarnă peste aceste ouă, se strecoară prin sită în oala cu ciorbă. Torni şi o cantitate de oţet de vin, după dorinţă. Să nu stea pe foc iute, căci se taie.
Supă de tăiţei
Tăiţeii se pregătesc astfel: Pentru un pumn de făină-un ou. Amesteci bine, până ce amestecul e perfect. Atunci adaugi untul proaspăt în cantitate mică. Amesteci mereu şi frămânţi în mână. Când amesteeul e deplin, laşi să se răcească şi să se dospească. Apoi acoperi cu un tulpan. Când s-a răcit, pui aluatul pe o scândură, pe masa de bucătărie şi îl întinzi cu un sul până obţii subţirimea dorită. Atunci apuci aluatul de un colţ şi îl răsuceşti ca un sul. Când sulul e destul de gros, tai cu cuţitul şi reîncepi un alt sul. Apoi, cu un cuţit foarte subţire, tai aluatul care cade în şiruri subţiri. Dar, mai înainte de a-i arunca în zeama de carne fierbinte, tăiţeii trebuie împrăştiaţi pe masa sau pe scândura bucătăriei, spre a se usca. Căci, puşi în zeama fierbinte neuscaţi bine, s-ar preface în cocă crudă.
Ciorbă de fasole
Pui în ajun să se moaie fasolea într-un vas cu apă căldicică. Să stea astfel cel puţin 12 ore. A doua zi pui această fasole într-o oală cu apă rece. Cantitatea: potrivit cu numărul comesenilor şi cu dorinţa de a fi ciorba mai rară sau mai deasă. După ce fasolea a început să crape, numai atunci pui sarea. Apoi, în timpul clocotului, adaugi: ceapă tocată, o ramură de cimbru, o ramură de ţelină, morcovi tăiaţi subţire. Când fasolea e fiartă bine, iei o pătrime a ei şi o treci prin sită, lăsând să cadă prin ea în oală. În timpul fiertului, nu trebuie să bagi lingura ca să amesteci. Unii adaugă şi puţină pătlăgea roşie pentru a colora şi a da ciorbei un gust acrişor.
(reţete din volumul “Dictatura gastronomică” de Constantin Bacalbaşa)
Articol de Simona Chiriac
In Jurnalul National, Jurnalul de Bucatarie din 16 ianuarie 2008
Abonați-vă la:
Postări (Atom)