O tragedie romanţată...

În noaptea de 14 spre 15 aprilie 1912, Tita­nicul a coborît pe fundul Oceanului Atlantic, luînd cu sine vieţile a peste 1.000 de oameni. Sute de cărţi au fost scrise despre experienţele celor care au supravieţuit naufragiului, primind o a doua şansă.
“Scufundarea Titanicului” este un volum ce cuprinde informaţiile apărute în presa vremii şi mărturiile supravieţuitorilor. Interesant este felul în care autorul lui, Jay Henry Mowbray, a înre­gistrat reacţiile contemporanilor săi, martori ai scufundării navei Titanic, triumful tehnologiei. Una dintre mărturii îi aparţine lui George A. Harder din Brooklyn. “În momentul dezastrului mă aflam în cabină împreună cu soţia mea. Deodată am auzit un sunet lung şi înfundat, undeva pe fundul navei. Nu părea deloc a fi zgomotul produs de o coliziune. Împreună cu soţia mea ne-am grăbit să ajungem pe punte. Ceilalţi pasageri erau şi ei acolo, între­bîndu-se ce se întîmplă. (…) Era o noapte foarte frigu­roasă. Stelele erau strălucitoare şi razele lor se re­flectau în luciul apei, ca şi cum ar fi fost o oglindă. Am plutit în barca noastră de salvare departe, tot mai departe, lăsînd în urma noastră nava blestemată.”
DE NEUITAT... O altă carte, “A Night to Remember” (“O noapte de neuitat”), apărută în 1955, l-a făcut pe Walter Lord cunoscut în întreaga lume. Volumul se bucură şi în prezent de un mare succes, fiind considerat “cartea de căpătîi” a celor care vor să studieze mecanismul produ­cerii tragediei Titanicului.
Această carte a stat la baza unui film de referinţă din 1958, în regia lui Roy Ward Baker. Echipa de producţie a folosit planurile Tita­nicului pentru a crea decorurile, iar unul dintre comodorii Cunard Line (linia ma­ritimă rivală celei care a deţinut Titanicul) a fost consilier tehnic. Pentru că la Studiourile Pinewood (locaţia unde s-a filmat) nu exista un bazin suficient de mare în care să se filmeze dramatismul cu care pasagerii încercau să se urce în puţinele bărci de salvare, scena s-a filmat într-un bazin de înot aflat în aer liber, într-o geroasă zi de noiembrie, la ora două dimineaţa. Unul dintre figuranţi a relatat experienţa sa: “Am sărit. Niciodată nu am trăit un aşa frig în toată viaţa mea. Era ca şi cum aş fi sărit într-o apă cu totul îngheţată. Şocul termic m-a făcut să rămîn fără suflare. Inima părea că s-a oprit. M-am simţit zdrobit, incapabil să mai gîndesc”.
Deşi scenaristul a încercat să ilustreze cît mai fidel împrejurările în care s-a produs tragedia, există totuşi cîteva inadvertenţe. Spre exemplu, chiar la începutul filmului, Titanicul a fost botezat cu o sticlă de şampanie. Se ştie acum că procedura standard a companiei White Star Line cerea ca navele să fie lansate la apă fără a fi botezate. De asemenea, în film, Titanicul se scufundă într-o singură bucată, şi nu rupîndu-se în două, aşa cum s-a întîmplat în realitate.

In Jurnalul National, Editie de colectie din 15 aprilie 2008